(Daniela – „Cu susul în jos” / „Upside Down”, Ed. Cyberwit.net, 2019)

Mai anevoie m-aş fi gândit că este chiar atâta nevoie de o oglindă verticală, într-un univers când prea plin, ilustru, când deşirat, fărâmiţat, depinde din ce unghi al dorinţei sau al lehamitei îl privim. Ideea noastră despre ceea ce este sau ceea ce am vrea ori n-am vrea să fie, este procesată mai departe în nemiloasa realitate şi în suava iluzie.

Daniela Bullas s-a cam bosumflat pe lume, de o-ntoarce după bunul plac, sau poate că aşa-i stă mai bine lumii: „Cu susul în jos” / „Upside Down”.  Avem câteva amănunte, câteva indicii care ar trebui să justifice această cataclismică luare de poziţie. Ele ţin de o grămadă de factori neprielnici, cum ar fi învecinarea pe o planetă strâmtă cu indivizi haotici, neconvingători din punct de vedere cerebral, la care se mai adaugă şi propria mireasmă a îmbătrânirii, şi nu lipsesc nici unele incertitudinii, poate prea mult spus nu ştiu: neîmpliniri până la insatisfacţii, de ordin amoros până la erotic. Daniela fiind o fiinţă plăpândă, te întrebi pe bună dreptate de unde atâta vigoare în a spune lucrurilor pe lume. Ea zumzăie ca o vrabie de metal când pe acoperişul lumii, când prin măruntaiele ei.

„Cu susul în jos” / „Upside Down”, aşadar: „ Doar pentru un moment/ aș vrea să fiu un liliac/ dormind//… dar iată-mă aici…//cucerindu-mi frica,/ cu cerul sub picioare,/ într-un roller coaster/ luând o doză de adrenalină/ apoi înapoi cu picioarele pe pământ//…lângă tine…// complet dezorientată/ în ciuda aparenței contradictorii/ a forței gravitaționale,/ un hopa-mitică/ cu viața-mi/ întoarsă pe dos./ !”

Interesantă privire asupra materiei browniind a autoiluminare şi deopotrivă autodefăimare, într-un spirit nelămurit al rostului şi al deşertăciunii. O scurtă meditaţie asupra lui de ce pus în cârca a ce: „Părinți universali”: „unde sunteti?/ Universul nostru/ născut dintr-o gaură de vierme,/ o punte între alte două universuri/ pe unde gravitaționale/ unde timpul și spațiul cresc exponential/ de la praf galactic, până la stele și galaxii orbitând, ciocnindu-se/ formând o rețea de filamente…/ se vor opri din creștere și stralucire?”.

Un punct pe i, pe j, o sedilă la ş, la ţ, un râşcâit la k, w, z, q etc, cam asta pare a insinua Daniela atunci când declamă: „Eu & Tu”: „ ne îndrăgostim de cine nu trebuie/ cautând ceva/ ce nu putem avea./ Eu îmi vărs iubirea/ în gaura din inima ta/ într-un abis…”. Această frustrare e de înţeles la modul general, o particularizare iat-o binevenită.

Aparte îmi pare trimiterea către un personaj cunoscut din viaţa Danielei, care într-adevăr ’te mâncă şi te gată’, cum se spune în Ardeal, nu zic care e, dacă n-a zis ea: „Încercăm să ținem pasul/ cu tulburarea lui de personalitate,/ de la episoade maniacale la depressive,/ cu dezastrele lui financiare şi interpersonale/ brusc, crezând că îi suntem dușmani…/încercăm să nu fim înghițiti în/ vârtejul său descendent/ de auto-distrugere.//Lângă noptiera lui/ sticle goale de băutură și un joystick…/ pentru gândirea în alb-negru.” (Senzații tranzitorii).

În fine, un influx cât o ipoteză de lucru, nu prea viabilă după preceptele fizicii cuantice, cel puţin până la o posibilă concluzie în urma experimentelor de la laboratorul CERN de acceleratoare de particule… „Priveşte, elementele de bază/ din univers:/ bine construit, un zid,/ în jurul ultimei stele muribunde./ Într-o gaură neagră/ aş vrea să pun timpul/ doar pentru un minut sau două,/ împiedicând viitorul/ să treacă/ atât de repede!” (Ziua de mâine a sosit). Bine, Daniela, pune tu timpul acolo, dar nu sta prea aproape de gaura aia, crezând c-o să-l mai şi scoţi înapoi! J